Aveam in cap de multa vreme aceasta supa, dar nu i-a venit randul pana weekendul trecut. Pentru mine, combinatia de morcovi cu chimen este perfecta! Am mai probat-o si in aceasta tarta si a fost exact cum ma asteptam, adica foarte buna, cum altfel:
Tarta cu morcov, pastarnac si chimen
Aveam la dispozitie o cantitate mai mare de morcovi care riscau sa se strice, ca stateau de ceva vreme in frigider. Asa ca i-am curatat, i-am taiat rondele, i-am copt si i-am pus intr-o supa aromata si frumos colorata, ca un soare! Parca aveam nevoie de o reteta care sa aduca un pic de vreme buna la final de saptamana; ce ziceti, ca mi-a iesit planul! Asta ca sa stiti de ce a fost cald si frumos duminica.:)
Ingrediente:
-
1 kg morcovi
-
3 capatani de usturoi intregi, pentru copt; eu am avut unele micute
-
aprox 2 linguri de chimen
-
o ceapa mare
-
jumatate de ardei iute
-
o bucatica de cca 2 cm de ghimbir proaspat
-
3-4 catei de usturoi
-
1.5 l supa de legume
-
ulei de masline
-
sare si piper proaspat rasnit.
Mod de preparare:
Intai am facut repede o supa de legume, varianta rapida, adica am pus la fiert in apa cu un pic de sare niste legume deshidratate, plus 2 ciuperci de padure uscate; imi place sa le adaug in supe ca dau un gust carnos, asa. Le-am dat intr-un clocot si am strecurat apoi supa.
Puteti folosi si apa plus un cub de legume bio, ca varianta.
Am curatat morcovii, i-am taiat rondele si i-am pus intr-o tava; am taiat in doua cele 3 capatani de usturoi si le-am adaugat si pe acestea; am presarat ulei de masline, sare si cca 2 lingurite de chimen, am amestecat bine si am dat totul la cuptor, la 180 grade, pentru cca 20 min, pana cand s-au inmuiat bucatile de morcov si s-au caramelizat usor pe margini.
Intre timp am tocat ceapa, cei 3-4 catei de usturoi, ardeiul iute si ghimbirul si le-am calit un pic in ulei de masline. Am adaugat si aici 2 lingurite de chimen. Am condimentat cu sare si piper proaspat rasnit, iar cand s-au inmuiat bine am adaugat rondelele de morcov copt si supa de legume si am mai lasat sa fiarba cca 10 minute.
Ca sa controlez consistenta supei am scos un pic de lichid, apoi am bagat blenderul in oala. Am adaugat treptat supa pana cand am ajuns la cremozitatea dorita. Am mai pus si vreo 2 linguri in plus de ulei de masline, ca sa iasa crema mai fina si mai stralucitoare.
Cat a fiert supa am facut niste fasii dintr-un morcov mai mic cu peeler-ul, le-am dat cu ulei, sare si chimen si pe acestea si le-am pus rasfirate intr-o tava acoperita cu hartie de copt.
Le-am lasat vreo 5 min la 180 grade, cat s-au facut crocante. Le-am scos pe o farfurie acoperita cu servete de hartie, care sa absoarba excesul de ulei.
Tot pentru crocanteala am mai facut si niste crutoane din paine neagra cu seminte, dar eu m-am multumit cu fasiile de morcov ca si toping, plus niste seminte in plus de chimen si de dovleac, usor rumenite.
Supa asta este vegana, deci se poate manca in timpul postului. Presupun ca ar iesi buna si cu unt sau smantana, dar mie mi-a placut foarte mult si asa, nu am simtit nevoia sa ii mai adaug nimic. Semintele de chimen sunt parfumate si usor picante, morcovii copti sunt dulci si ghimbirul a adus exact nota de prospetime care sa completeze fericit tot tabloul.
Musai sa o incercati!