Salata de pui cu telina, maioneza si nuci

Daca ma urmariti deja, probabil ati observat ca de multe ori folosesc in retetele mele ingrediente de genul friptura ramasa de la gratarul din weekend, legume care „trageau sa moara” prin frigider sau resturi de branzeturi. Adevarul e ca nu-mi place deloc sa arunc alimente si sa fac risipa, insa din pacate nici nu reusesc sa calibrez cantitatea de mancare pe care o pregatesc sau o cumpar cu ceea ce consumam de fapt. N-am ce face, sunt fata lu’ mama, prietenii stiu de ce.:)

Cu toate astea, recunosc ca aceste „resturi” imi servesc de multe ori drept sursa de inspiratie pentru retetele mele. Si de multe ori din genul asta de ingrediente ies chestii mult mai faine decat ne-am fi asteptat.

Asa a fost si cu salata asta. Adevarul e ca m-am si nimerit intr-o stare de oboseala maxima si o lipsa de chef de gatit, dar si cu o foame grozava. Deci ceva trebuia facut! Ca doar vinul ala nu avea sa se bea pe stomacul gol!:)

Ingrediente:

  • 2 pulpe de pui facute la gratar si dezosate

  • o jumatate de telina mica

  • 2 tije de apio

  • o legatura zdravana de patrunjel

  • o mana de nuci

  • 3-4 linguri de maioneza de casa

  • 2 linguri de smantana

  • zeama de la o lamaie

  • sare si piper proaspat rasnit.

Mod de preparare:

Cu siguranta ca stiti sa faceti maioneza de casa, vroiam doar sa va impartasesc metoda mea ultra-rapida, pe care am folosit-o si la aceasta salata: pun un ou intreg in vasul inalt al mixerului vertical; adaug o lingurita de mustar Dijon, sare, zeama de la o jumatate de lamaie si cca 100 ml ulei de floarea soarelui. Bag pana la fundul paharului mixerul vertical si il pornesc, ridicandu-l usor. In vas ramane o maioneza super teapana si totul dureaza maxim 20 secunde.

Evident ca e absolut necesar ca oul folosit sa fie extra-mega proaspat.

Asa, acum sa va zic de carne: cum puteti banui, mie imi ramasesera pulpele de la gratarul din weekend. Dar puteti folosi si piept de pui daca asta aveti, iar carnea poate fi si fiarta sau coapta. Important e sa fie gatita.:) Eu as recomanda totusi sa o mai trageti un pic la tigaie daca nu e facuta pe gratar, ca sa prinda un pic de rumeneala gustoasa.

Telina se da pe razatoarea mare si se stropeste cu zeama de lamaie, sa nu se oxideze. Tijele de apio se curata de ate si se taie cubulete, iar patrunjelul se toaca marunt.

Nucile e bine sa le rumeniti foarte putin in tigaie sau la cuptor, ca sunt mai gustoase asa. Tocati-le cu un cutit, dar nu prea marunt.

Bun, acum e vremea sa puneti totul intr-un bol, sa adaugati maioneza si smantana, sa dregeti salata cu sare si piper, poate si cu un pic de zeama de lamaie daca asa veti considera de cuviinta.

E mai bine sa o lasati sa stea macar 30 minute la rece inainte sa o mancati. Depinde numai de cat de foame va este.:)

 

 

In cazul in care aveti vreo dilema si nu stiti cu ce vin ar merge chestia asta, v-as recomanda un Sauvignon Blanc.:)

Apropo, reteta este si #keto.