Poale-n brâu

La mine în Moldova, poalele-n brâu au o importanță aparte; la orice prilej de sărbătoare de peste an, când nu sunt obligatorii cozonacii (Paște, Crăciun sau Sfântul Dumitru, când e Hramul satului Poiana, de unde vin eu), ele sunt nelipsite de pe masa noastră.

De Lăsata Secului e lege să avem plăcinte; de Sfânta Maria sau de Sfântul Ion, când se aniversează părinții mei, se știe! mâncăm plăcinte. Când vin „băieții de la București” (adică eu cu soțul meu, care nici nu suntem amândoi băieți și nici nu mai stăm în București:)), este motiv de sărbătoare, că mergem rar, așa că sigur ne așteaptă mama cu plăcinte calde!

Apăi nu face nimeni pe Valea Tazlăului plăcinte mai bune ca mama… Evident că nici așchia nu putea să sară departe de trunchi. Nu că mă laud, dar… n-am auzit până acum pe nimeni să se plângă de ale mele.:)

Cu mare drag le pregătesc, mai ales când mi se face tare dor de acasă…

Si taman ce au fost Floriile, așa că, tot cu gândul la cum miroase pe-acasă primăvara, am găsit și eu prilej de sărbătoare și am „produs” o tavă de poale-n brâu.

Madlenele mele…

Ingrediente:

Pentru aluat aveti nevoie de:

  • 1 kg făină

  • 250 g zahăr

  • 50 g drojdie proaspată (sau 2 plicuri de drojdie uscată)

  •  sare

  • 6 ouă

  • 400 ml lapte

  • 100 ml ulei

  • vanilie

  • coaja de la o lămâie și de la o portocală.

Pentru umplutură aveți nevoie de:

  • 500 g brânză dulce

  • 100 g brânză sărată

  • 4 ouă

  • 250 g zahăr

  • vanilie

  • coaja de la o lămâie și/sau portocală.

Mod de preparare:

Făina se amestecă cu zahărul, sarea și drojdia uscată. Se face o gropiță în mijloc și se adaugă ouăle bătute și laptele cald, plus aromele, apoi se încorporează încet ingredientele, până când se formează un aluat compact; dacă este lipicios mai adăugați puțină făină, iar dacă e prea fărâmicios un pic de lapte. Dacă folosiți drojdie proaspătă, dizolvați-o înainte în laptele călduț. Frământați aluatul temeinic, stropindu-l cu ulei călduț, până cand obțineți o cocă elastică; durează cam 20 minute, dar nu vă lăsați, chiar dacă e de muncă! Apelați la ajutoare dacă e nevoie! * Eu am făcut-o, pentru că mă durea spatele, așa că soțiorul meu drăguț a făcut pe malaxorul în locul meu; vă zic doar așa, să nu credeți ca mâinile alea care frământă aluatul din poză sunt ale mele și am uitat să mă duc la epilat.:)

*Între timp mi-am luat Kitchen Aid, așa că toate aluaturile, inclusiv de cozonac, le pregătesc cu ajutorul lui.

Lăsați aluatul să crească, acoperit cu un șervet curat sau cu folie, la loc cald, până când își dublează volumul. Înainte de asta bunica mea făcea o cruce pe aluat cu latul palmei, de „Doamne-ajută să iasă bune”, tradiție păstrată și de mama, și de mine.

Între timp pregătiți umplutura, amestecând brânza cu ouăle, zahărul, vanilia și coaja de lămaie.

Când aluatul e crescut formați bile cam de mărimea unei mingi de tenis, poate chiar mai mici (eu le cântăresc ca să fie egale toate; cam 80 g ar trebui sa aibă fiecare), apoi întindeți-le cu sucitorul până când au o grosime de maxim 1 cm; puneți o lingură de umplutură în mijloc, apoi acoperiți-o, adunând marginile aluatului peste ea în felul următor: întâi adunați la mijloc două laturi opuse, apoi celelalte laturi; în acest moment, plăcinta arată ca un plic patrat; adunați apoi două colțuri opuse la mijloc, apoi celelalte două colțuri, apăsând ușor cu degetele în centru, ca să se lipească bine. Aveti grijă să nu puneți prea multă umplutură și să nu apăsați prea tare, ca să nu iasă brânza.

Pentru începători e nevoie de 2-3 încercări, dar până la urmă sigur vă ies. Totul e să sigilați bine umplutura înăuntru.

Ungeți-le cu ou bătut și coaceți-le la 170 grade cam 40 minute, până se rumenesc frumos deasupra. Pudrați-le când se mai răcesc cu zahăr pudră, mușcați cu încredere și gândiți-vă la frumusețile Moldovei!

De peisaje vorbeam, desigur.:)