Vouă nu vi se întâmplă să rămâneţi cu fructe în congelator din sezonul trecut? In general nu e OK să păstrăm fructele atât de mult timp, dar nici nu m-aş îndura să le arunc, drept să spun. Aşa că m-am gândit că n-ar strica să fac o tartă cu aluat fraged, cu grilaj deasupra, o lattice pie.
Deşi pare complicat să faci criss-cross-ul ăla de deasupra, nu este deloc aşa; e chiar amuzant să faci asta! Daca eşti şi puţin atent poate să-ţi iasă o chestie chiar faină. Cu siguranţă mai frumoasă ca a mea.:)
Am mai exersat genul acesta de împletitură cand am facut pumpkin pie sau plăcintă cu mere:
La capitolul fructe puteţi pune cam orice: căpşuni, zmeură, mure, coacăze, afine sau puteţi face o tartă cu caise sau cu prune. Ideea e să fie fructe zemoase. Eu am avut, în proporţii variabile, pentru că am golit pungile din congelator, cam aşa: căpşuni, prune, coacăze negre, coacăze roşii, plus o jumatate de banană care n-a stricat cu nimic în toată compoziţia, dimpotrivă. Dar doar nu era să o arunc!
Ingrediente:
Pentru aluat e nevoie de:
- 400 g faină
- 200 g unt foarte rece, tăiat cubuleţe
- 50 g zahar pudră
- un ou
- un praf de sare
- 2-3 linguri de apă foarte rece
Pentru umplutură e nevoie de:
- 7-800 g fructe de pădure congelate (sau ce aveţi)
- 2 linguri de zahăr
- 2 linguri de amidon
- vanilie (am pus 1 plic de zahar vanilat Bourbon).
Mai aveti nevoie şi de un ou bătut pentru uns deasupra, eventual puţin zahăr tos tot pentru asta şi unt pentru uns tava.
Mod de preparare:
Aluatul se pregăteşte cel mai bine într-un robot de bucătărie sau într-un mixer planetar; căldura mâinilor face ca untul să se topească mai repede şi nu vom mai obţine consistenţa nisipoasă şi fragedă pe care ne-o dorim la acest tip de tarte. Dacă vreţi să faceţi aluatul la mână, grăbiţi-vă măcar.:)
Tot ca sa preveniţi acest lucru nedorit e necesar ca toate ingredientele pentru aluat să fie foarte, foarte reci.
Aşadar, puneţi făina, sarea, zahărul pudră şi untul tăiat cubuleţe în bolul mixerului şi amestecaţi la viteză mică, ca sa evitaţi supraîncălzirea din cauza frecării. Daca folosiţi robot de bucătărie, pulsaţi scurt, opriţi, pulsaţi iar. Când untul e încorporat în făină – nu se mai văd bucăţi de unt şi făina pare uşor umedă – se adaugă oul şi o lingură de apă rece. Mixaţi din nou; aluatul e gata când începe să se adune pe paleta mixerului sau pe cuţitele robotului. Dacă nu se întâmplă asta, mai adaugaţi o lingură de apă.
Din aluatul astfel format rupeţi o treime si puneţi-o într-o folie alimentară, la frigider. Cu aceasta vom acoperi plăcinta.
Pentru bază întindeţi aluatul rămas pe o suprafaţa înfăinată (sau, şi mai bine, am descoperit de curând că e mai comod şi mai practic să întind aluatul de tartă între două foi de copt) şi asezaţi-l în interiorul unei tăvi, unsă cu unt înainte.
Daţi la frigider şi ocupaţi-vă de umplutură.
Intr-o cratiţă încăpătoare puneţi fructele, zahărul, vanilia şi amidonul şi lăsaţi pe foc mic, amestecând încontinuu, până când observaţi că zahărul e topit şi fructele şi-au lasat un pic de zeamă. Nu durează mult, cca 5 minute. Lăsaţi apoi să se racească.
Preîncălziţi cuptorul la 180°. Scoateti coaja de tartă din frigider şi puneţi umplutura:
Scoateţi aluatul păstrat şi întindeţi-l pe o planşetă pudrată cu făină, cam la aceeaşi grosime la care aţi întins si baza.
Tăiaţi fâşii de cca 1 cm, de preferat folosind o rolă cu margini zimţate.
Aşezaţi fâşii paralele pe suprafaţa tartei, păstrând cam aceeaşi distanţă între ele:
Ridicaţi apoi câte o fâşie alternativ, adică una da, una nu, şi puneţi o fâşie perpendiculară peste. Sună complicat, dar o să vedeţi că e super simplu. Uitaţi, aşa:
Lăsaţi fâşiile ridicate în jos şi ridicaţi-le pe celelalte, aşezând o nouă fâşie perpendiculară peste. Când terminaţi ar trebui să arate aşa:
Dacă totuşi nu vreţi să vă complicaţi, puteţi doar să decupaţi nişte găuri în aluatul păstrat pentru pus deasupra; nu contează ce model alegeţi, important e să existe loc pe unde să iasă aburul, altfel aluatul se va umfla şi va crăpa.
De exemplu aşa:
Sau aşa:
Tăiaţi marginile în exces cu un foarfece, ungeţi cu ou bătut, presăraţi un pic de zahăr şi daţi la cuptor, la 180°, pentru cca 40 min, până se rumeneşte frumos deasupra.
Nu-i aşa că e super simplu de făcut?:)
Enjoy!:)