Meniu vegetarian gata în 30 minute, la Thermomix

Dacă v-am înnebunit cu Thermomix-ul, mie să-mi spuneți.😅 Dar n-am cum să nu îl laud când ce vedeți în poze a fost gata în juma’ de oră… Nu mai zic că în timpul ăsta am făcut cu totul altceva, nu am stat lângă oală…

Am folosit funcția Varoma și am gătit în paralel o supă cremă de cartofi și praz, plus bulgur și legume la aburi. Culoarea supei e dată de leurda și pătrunjelul adăugate la final.

Ingrediente:

Pentru supă:

🔹️1 praz (cca 200 g)
🔹️2 căței de usturoi
🔹️30 g ulei de măsline
🔹️200 g cartofi
🔹️150 g păstârnac
🔹️câteva fire de pătrunjel
🔹️câteva fire de leurdă.

Pentru bulgur cu legume:

🔹️100 g bulgur
🔹️350-400 g legume (broccoli, ardei, dovlecel, ciuperci)
🔹️semințe de susan, pentru presărat deasupra.

Am pus în bol prazul tăiat rondele mai groase și usturoiul întreg, plus uleiul de măsline și am tocat 5 sec/viteza 5. Apoi am sotat 3’/120°/viteza 1.

Am pus apoi cartoful tăiat cuburi și păstârnacul rondele de cca 2 cm și le-am tocat 5 sec/viteza 5. Am pus 600 g apă, un praf de sare și niște legume deshidratate, pentru gust.

În coșul de înăbușire am pus bulgurul și l-am poziționat în interiorul bolului.

În Varoma am pus legumele, cât mai răsfirate: broccoli buchețele, ardeii fâșii, dovlecelul și ciupercile felii mai groase.

Am gătit totul 25’/Varoma/viteza 1.

Am pus vasul Varoma deoparte, la fel coșul de înăbușire; am adăugat în bol pătrunjelul și leurda, rupte în bucăți, apoi am pasat 1 min, mărind treptat viteza de la 5 la 10, ultimele 30 sec la maxim.

Toate astea au fost un prânz generos și sănătos pentru toată familia și mi-a rămas și pentru a doua zi, să-i dau copilului.

Ce ziceți de asta?🙂