Brioșe aperitiv cu ficăței și broccoli

14 luni

Am fost foarte surprins că nu am găsit fructe în brioșele astea, mami! Și mi le-ai dat și cu ardei și roșie să le pap! Dar nu m-am supărat, că au fost bune!
🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️

Mami aici. I-am făcut brioșe cu broccoli și ficăței, am adaptat rețeta de chec aperitiv și am pus compoziția în forme de silicon.

Pentru 9 buc am pus:

🔹️un ficățel de pui, fiert
🔹️5-6 buchețele de broccoli
🔹️4 căței de usturoi
🔹️2 ouă
🔹️2 linguri ulei de măsline
🔹️60 ml lapte vegetal
🔹️3 linguri făină
🔹️un vârf praf de copt
🔹️o lingură drojdie inactivă.

Am înăbușit ficățelul în o lingură de ulei, apă și 2 căței de usturoi.
Separat am fiert broccoli-ul cu ceilalți 2 căței de usturoi.

Intr-un bol am amestecat cu un tel ouăle, laptele și uleiul, apoi am pus făina cernută cu praful de copt.

În această bază am pus ficățelul tocat cubulețe și broccoli-ul, mărunțit și el. Am adăugat și drojdia inactivă, am amestecat cu o spatulă și am turnat compoziția în formele de brioșe.

Am copt la 180°, cuptor preîncălzit, cca 40′, până s-au rumenit deasupra.

Verificați și la fund, în formele de brioșe tinde să se coacă mai greu aluatul care e mai umed. Eu am verificat după 30′, când păreau rumene deasupra, dar la fund nu erau, așa că le-am mai lăsat 10′ cu foc doar de dedesubt.

Au fost servite 2 buc pe loc, la cină, încă 2 au rămas pentru a doua zi și pe restul le-am congelat.