Ce prăjitură grozavă mi-a făcut mami! Am păpat la micul dejun împreună cu multe fructe proaspete!🍊🍌🫐🍏
🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️
Mami aici. Continuăm seria prăjituricilor de succes cu aceste rotocoale cu măr ras și afine; fragede și foarte gustoase, au fost bine primite atât la micul dejun, cât și pe post de gustărică.
Puteți coace aluatul și în altfel de forme sau chiar într-o tavă, eu am mai multe din astea de silicon și le tot rotesc. Acestea sunt forme de tartă, dar prăjiturile au ieșit suficient de înalte.
Pentru 4 prăjituri din acestea, au cca 10 cm diametru, am pus:
🔹️2 ouă
🔹️150 g iaurt de cocos
🔹️2 linguri ulei de sâmburi de struguri
🔹️3 linguri făină
🔹️un vârf praf de copt
🔹️o lingură făină de migdale
🔹️2 linguri fulgi de ovăz
🔹️2 mere rase
🔹️4 curmale tocate mărunt
🔹️2 linguri afine, înjumătățite.
Am bătut ouăle împreună cu iaurtul și cu uleiul. Am adăugat făina cernută cu praful de copt și am omogenizat.
Am pus apoi merele rase și restul ingredientelor, am amestecat bine și am turnat compoziția în forme.
Am copt la 180°, cuptor preîncălzit, cca 45′. S-au copt mai greu pentru că e o compoziție destul de umedă, de la mere. Dacă faceți prăjitură în tavă metalică, e posibil să dureze mai puțin.
A ieșit parfumată și gustoasă! Am savurat și noi o feliuță la cafea. 😊