11 luni
Ce m-am distrat cu degețelele astea cu cocos! Mi le-am lipit și după ureche, și pe funduleț, doar eu știu cum am reușit!🙃
🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️
După filmul de groază de când i-am dat ultima oară terci cu mure, de a trebuit să îl dezbracăm de tot și să-l băgăm la duș, apoi să spălăm pereții, o mămică din comunitatea „Fasolică” de pe Facebook mi-a scris că de ce nu fac terciul așa, mai tare, să-l poată ține în mânuță. Așa mi-a venit ideea cu aceste „omiduțe”.
Practic, am făcut un terci ca oricare altul, doar că l-am lăsat mai mult pe foc, până a ajuns la o consistență mai fermă.
L-am lăsat să se răcească, apoi am format degețelele astea și le-am tăvălit prin nucă de cocos.
Pentru cca 15 buc (a mâncat 6 la micul dejun și vreo 3 la o gustare) am pus:
🔹️ 2 linguri fulgi de ovăz
🔹️100 ml lapte vegetal
🔹️1/2 pară rasă
🔹️ 2 linguri nucă de cocos, plus extra pentru tăvăleală.
Am fiert fulgii de ovăz în laptele vegetal, adăugând și para rasă. Am amestecat încontinuu până s-a mai întărit compoziția. La final adăugat cele 2 linguri de nucă de cocos și am lăsat totul să se răcească.
Am format degețelele și le-am dat prin nucă de cocos. Ne-am distrat și azi, da. 😁