12 luni
Mami, murături când primesc? Ai zis că merg la tocănița asta.
🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️🔹️
Mami aici. Când mai crești, puiule, dăm iama în butoiul lui Buni. Acum nu-ți pun sare nici în mâncare, d-apoi să-ți dau murături…
I-am făcut tocăniță de cartofi cu carne de porc slabă și cu multe legume. Pentru 4 porții am pus:
🔹️120 g carne porc (am avut mușchiuleț)
🔹️o ceapă
🔹️2 căței de usturoi
🔹️un morcov mic
🔹️1/2 ardei
🔹️5 cm praz, partea verde
🔹️4 cartofi medii
🔹️un pic de cimbru
🔹️o frunză de dafin
🔹️1/2 linguriță boia dulce
🔹️un pic de mărar.
Am tăiat mărunt carnea și am pus-o într-o cratiță cu un pic de ulei de măsline și un strop de apă. Am adăugat ceapa și usturoiul tocate, cimbrul și frunza de dafin, apoi pe rând morcovul și ardeiul, cubulețe mici, și prazul, tocat și el.
Când legumele s-au înmuiat am adăugat cartofii tăiați cubulețe și am pus apă, cât să-i acopere. I-am lăsat pe foc mic, să fiarbă bine. Spre final am adăugat boiaua, iar mărarul l-am pus când am oprit focul.
O porție am păpat imediat, una a mers la congelator și restul am luat cu noi la pachet.