Briosele englezesti sunt de fapt niste painici dospite care se coc in tigaie si se servesc de obicei la micul dejun, taiate in doua, rumenite in toaster sau pe grill si unse cu unt. De asemenea, reprezinta baza pentru reteta originala de oua Benedict.
Ingrediente:
-
500 g faina
-
400 ml lapte caldut
-
50 g unt
-
o lingurita cu varf de sare
-
o lingura cu varf de zahar
-
un ou mare, batut usor
-
un praf de copt
-
un plic drojdie uscata
-
malai pentru pudrat.
Mod de preparare:
Se amesteca untul topit si laptele caldut pana se omogenizeaza, apoi se adauga oul batut. Se amesteca apoi ingredientele uscate (faina cernuta, sarea, zaharul, praful de copt si drojdia), care se adauga treptat peste cele umede, omogenizand usor cu telul, apoi se framanta usor pana se incorporeaza toata faina.
Se obtine un aluat fin, elastic si moale, care se intinde pe plansa pudrata cu faina pana ajunge la cca 1.5 cm grosime. Cu un pahar mai larg se decupeaza forme rotunde de 7-9 cm diametru, care se aseaza la crescut intr-o tava pudrata cu malai; se presara un pic de malai si pe fiecare briosa si se lasa la crescut, acoperite cu o folie, timp de jumatate de ora.
Intr-o tigaie nonaderenta, unsa usor cu ulei (ca la clatite) se coc cate 3-5 min pe fiecare parte, pana capata o crusta maronie si usor crocanta.
Se transfera intr-o tava si se coc inca 12-15 min la 180 grade, pana se usuca bine.
Se taie pe jumatate si se prajeste fiecare felie pe grill sau in toaster; pentru un mic dejun dulce, se ung cu unt si cu miere sau dulceata si se mananca cu un pahar de lapte rece.
Pentru unul sarat sau un brunch select cu oua Benedict, se pune bacon rumenit deasupra, un ou posat si sos olandez. Se mananca si se lesina.:)