Drob de pui

Pentru mine Pastele inseamna miros de primavara, de proaspat, de meri infloriti, de cozonaci care se coc in cuptoare de lut afara, de ciorba de miel cu mult leustean si de drob cu toata verdeata din lume.

Noi facem in fiecare an reteta traditionala, cu miel. Stiu insa ca unii nu agreeaza mirosul acestei carni, asa ca prima optiune ca si alternativa pentru drob e mai mereu puiul. Puteti face drob de pui doar din ficatei, puteti sa combinati ficateii cu pipote si inimi, insa eu am incercat alta varianta, cu carne tocata din pulpe de pui si pot sa spun ca a iesit foarte, foarte bun.

Dupa ce am prins curaj, am gatit genul acesta de aperitiv si cu carne de porc, si cu curcan si de fiecare data am avut succes.:) Mai jos aveti drobul din carne de porc facut cu ocazia Pastelui catolic.

Ingrediente:

  • 500 g carne tocata de pui, de preferat din pulpe

  • 500 g ficatei de pui

  • 2 legaturi de ceapa verde

  • 2 legaturi de usturoi verde

  • o legatura de patrunjel

  • o legatura de marar

  • 4 oua, plus inca unul pentru uns

  • ulei de masline

  • sare si piper proaspat rasnit.

Mod de preparare:

Intai gatiti ficateii, ori intr-o tigaie acoperita, pe foc mic, ori intr-o tava acoperita la cuptor; puneti-i impreuna cu un pic de ulei de masline si niste apa si lasati-i pe foc mic pana sunt patrunsi, cca 20 minute. Sarati-i la final.

Rumeniti un pic carnea tocata in ulei de masline, asezonand-o bine cu sare si piper. Nu e nevoie sa o lasati foarte mult, ci doar cat sa prinda un gust bun.

Amestecati-o apoi cu verdeturile tocate marunt, ficateii tocati grosier cu cutitul si cu ouale batute. Daca considerati ca mai aveti nevoie de un ou ca sa se lege compozitia, adaugati-l; depinde de cat de mari sunt ouale sau de cata verdeata alegeti sa puneti.

Asezonati iar cu sare si piper din belsug si asezati compozitia intr-o tava unsa si tapetata cu hartie de copt. Ungeti cu ou batut si dati la cuptorul preincalzit la 180 grade pentru cca 1 h, pana cand se rumeneste frumos deasupra.

Cand e gata arata asa:

Lasati sa se raceasca bine, scoateti-l din tava si dati-l la frigider cateva ore inainte sa il feliati.